Acasă Social În raioane vor putea funcționa consilii teritoriale antiteroriste

În raioane vor putea funcționa consilii teritoriale antiteroriste

0

În cazul unor crize teroriste sau amenințări, în raioanele R. Moldova vor fi instituite imediat consilii teritoriale antiteroriste până la inițierea operațiunii speciale de instituțiile de forță responsabile. Un regulament de funcționare a acestor structuri a fost aprobat de Guvern.

Regulamentul urmărește punerea în aplicare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, care prevede instituirea unui consiliu teritorial antiterorist în caz de criză teroristă pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, cu excepția municipiului Chișinău, până la inițierea operațiunii antiteroriste.

Așadar, Regulamentul are ca scop principal asigurarea unui răspuns prompt și eficient în cazul unei crize teroriste pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, cu excepția municipiului Chișinău. CTA, în componența căruia se regăsesc mai multe autorități la nivel local, va avea rolul de a reacționa imediat în cazul apariției unei situații de criză teroristă, de a gestiona eficient situația creată, de a lichida consecințele crizei teroriste și de a asigura protecția populației și a teritoriului afectat.

Aprobarea acestui regulament va contribui semnificativ la eficientizarea mecanismelor de reacție și răspuns în situații de criză teroristă, precum și la îmbunătățirea interacțiunii interdepartamentale. De asemenea, vor fi implementate noi proceduri, mecanisme și standarde în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, asigurând astfel o mai bună protecție și siguranță pentru cetățeni.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.