Pentru prima dată, țara noastră va găzdui, în anul viitor, Campionatul European de Judo, rezervat sportivilor sub vârsta de 23 de ani. Decizia a fost anunțată oficial, cu ocazia desfășurării ediției din acest an a Campionatului European U-23 ,în orașul Pila, Polonia, transmite IPN.
La finalul competiției continentale, președintelui Federației de Judo din Moldova, Andrei Golban, i-a fost înmânat drapelul Federației Europene de judo (EJU).
„Sunt fericit că ni s-a oferit șansa să organizăm acest eveniment continental de mare amploare și sper că vom reuși să îl desfășurăm la cel mai înalt nivel. Este o șansă de a motiva toți copiii din țara noastră de a începe să practice judo”, a declarat Andrei Golban, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.
Organizarea Campionatului European de judo U-23 în Moldova va fi posibilă cu suportul financiar al MEC.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.