Acasă Extern În atenția operatorilor moldoveni care efectuează curse neregulate de pasageri. Letonia înăsprește accesul...

În atenția operatorilor moldoveni care efectuează curse neregulate de pasageri. Letonia înăsprește accesul dinspre Rusia și Belarus

0

Începând cu 1 noiembrie 2025 și până la 31 octombrie 2026, va fi instituită o restricție privind trecerea frontierei de stat a Republicii Letonia cu Republica Belarus și Federația Rusă pentru transportul internațional neregulat de pasageri cu autobuzul/microbuzul, a anunțat Ambasada Republicii Moldova în Republica Belarus.

Sursa citată precizează că operatorii de transport care efectuează curse internaționale neregulate de pasageri nu vor putea traversa frontiera prin punctele: Pāternieki (Letonia–Republica Belarus),Grebņeva și Terehova (Letonia–Federația Rusă);

Restricțiile nu se aplică curselor regulate (autobuz/microbuz) internaționale de pasageri operate în baza acordurilor interguvernamentale și a legislației Republicii Letonia.

În acest context, Ambasada le recomandă cetățenilor moldoveni să țină cont de aceste modificări la planificarea călătoriilor în regiune.  

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.