Acasă Economic În 10 luni datoria de stat a Republicii Moldova a crescut cu...

În 10 luni datoria de stat a Republicii Moldova a crescut cu 10,5 miliarde lei

0

Pe 31 octombrie 2020 soldul datoriei de stat a constituit 63,31 miliarde lei, fiind în creștere cu 10,49 miliarde lei, la valoarea nominală, comparativ cu sfârșitul anului 2019. Ca pondere în PIB, datoria statului a ajuns la circa 30,4%, cu 5,4 puncte procentuale mai mult față de nivelul de la finele anului trecut, iar estimările indică că Republica Moldova va continua să se împrumute masiv, iar datoria de stat poate ajunge la 35-37% din PIB la finalul acestui an, nivel considerat acceptabil de către Guvernul Chicu, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în perioada ianuarie-octombrie 2020 datoria de stat externă s-a majorat cu 5,4 miliarde de lei (circa 334 milioane de dolari). 

De exemplu, în aprilie 2020 Fondul Monetar Internațional a acordat un credit de 234 milioane de dolari, iar acum este negociat un nou acord pentru 3 ani.

Guvernul Chicu mai speră să primească măcar o tranșă din creditul de circa 558 milioane de dolari negociat cu FMI, cu condiția îndeplinirii a 6 condiții. În același timp, despre negocierile pentru creditul rusesc de 200 milioane euro nu se mai aude nimic.

Și datoria de stat internă a crescut semificativ, constituind pe 31 octombrie 2020 aproape 28,58 miliarde lei. Saltul datoriei de stat interne s-a produs preponderent din contul majorării emisiunii Valorilor Mobiliare de Stat (VMS) pe piața primară cu 5,33 miliarde lei la valoarea nominală sau 5,17 miliarde lei la preț de cumpărare.

Pentru 10 luni ale anului 2020, rata medie ponderată a dobânzii la VMS comercializate prin licitaţii a constituit 5,21% (pe tipuri de VMS: 91 zile – 3,91%, 182 zile – 5,18%, 364 zile – 5,51%, 2 ani – 5,84%, 3 ani – 6,00%, 5 ani -6,29%), care comparativ cu perioada analogică a anului 2019 este mai mică cu 0,96 p.p

Circa 83% din VMS sunt cumpărate de băncile din Moldova, iar în lunile aprilie-mai cota băncilor a trecut de 94%. Restul VMS au fost cumpărate de instituţii nebancare.

Datoria de stat va crește în continuare

Mai adăugăm că, în contextul crizei provocate de pandemia de Covid-19, Guvernul estima că în 2020 va emite VMS în valoare de 6 miliarde de lei, iar la finele anului datoria de stat internă şi externă ar putea ajunge la uriașa cifră de 78,4 miliarde lei, cu aproape 26 miliarde lei mai mult decât era la finele anului 2019. 

În special, din contul creditelor externe. Cifrele pentru 2020 ar putea fi revizuite în direcția unei reduceri.

Totodată, datoria de stat a Moldovei este una dintre cele mai mici din lume ca valoare și ca pondere din PIB.

Menționăm că datoria publică este diferită de datoria externă, care include numai datoria în valută, atât cea publică, adică a statului, cât şi cea privată, a companiilor şi băncilor. Astfel datoria externă a Republicii Moldova era la mijlocul anului 2020 de 7,78 miliarde de dolari, sau circa 6% din PIB.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.