Acasă Comunicate de presă Ilan Șor anunță că „Pensionarii și alte categorii social vulnerabile au început...

Ilan Șor anunță că „Pensionarii și alte categorii social vulnerabile au început să primească 1000 de lei pentru gaz”

0

Pensionarii și reprezentanții altor categorii social vulnerabile au început să primească, din partea lui Ilan Șor, compensații pentru gaz. Acest fapt a fost anunțat prin intermediul unui comunicat emis presei. Potrivit informațiilor, pe lista celor care primesc compensații se află locuitori din Găgăuzia, Orhei și Taraclia, deși, spun ei, numărul celor care solicită sprijin este însă mult mai mare. Cetățenii vor primi lunar, pe toată durata iernii, câte 1000 de lei.

„Aproape jumătate din Moldova mi s-a adresat pentru ajutor. Acum, din păcate, regimul nu îmi permite să-i susțin pe toți locuitorii țării. Însă, acolo unde activează echipa noastră, facem tot posibilul.
Am promis că voi plăti în fiecare lună o compensație de 1000 de lei pentru gaz. Și, începând de astăzi, pensionarii și alte categorii vulnerabile din Taraclia, Găgăuzia și Orhei au început să o primească”, a declarat Ilan Șor.

Totodată, potrivit comunicatului, liderul blocului „Victorie” subliniază că un număr mare de cetățeni din Republica Moldova își dau ultimii bani pe facturile la utilități, mai ales că sumele au crescut odată cu declanșarea crizei energetice. În prezent, Chișinăul oficial nu cumpără energie electrică ieftină de la Tiraspol, iar acest lucru se reflectă în tarife.

„Mai spun o dată autorităților inapte și anti-populare din Moldova: criza energetică este în întregime vina și responsabilitatea voastră. Sunteți niște infractori pentru că nu sunteți capabili să asigurați securitatea propriului popor”, a adăugat Ilan Șor.

El a accentuat că blocul „Victorie” continuă să lupte pentru ca toți cetățenii țării să se simtă în siguranță, în loc să aștepte cu teamă fiecare iarnă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.