Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat în vizită în Regatul Țărilor de Jos, a avut o discuție cu Secretarul general al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga, Marcin Czepelak. Discuțiile s-au referit la recentele îmbunătățiri ale legislației care vizează justiția, lupta împotriva corupției, precum și consolidarea securității cibernetice.
Oficialul a declarat că, acum câteva zile, Parlamentul de la Chișinău a votat aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga pentru reglementarea pașnică a conflictelor internaționale, semnată în 1907 – un document fundamental în arhitectura juridică globală.
„Această aderare ne oferă acces la mecanisme internaționale de mediere și arbitraj și reprezintă un semnal clar de maturizare a diplomației moldovenești și de consolidare a neutralității statului”, a punctat Igor Grosu.
În cadrul întrevederii, șeful legislativului a reiterat angajamentul ferm de a munci pentru o Moldovă pașnică, stabilă și europeană.
Întâlnirea dintre președintele Parlamentului și Secretarul general al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga, Marcin Czepelak, a avut loc în contextul vizitei întreprinse de Igor Grosu în Regatul Țărilor de Jos.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.