Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat că Platforma DA este singura formațiune din Blocul „Împreună” care analizează posibilitatea de a participa pe lista PAS la alegerile parlamentare din această toamnă. Discuțiile au fost inițiate de PAS la solicitarea alegătorilor, iar, potrivit lui Igor Grosu, mingea este pe terenul Platformei DA, transmite IPN.
„Am purtat discuții de-a lungul timpului. A fost un răspuns la multiplele solicitări din partea simpatizanților noștri care ne îndemnau să arătăm deschidere. O componentă a blocului a refuzat categoric. A doua componentă s-a convocat într-o ultimă ședință unde a fost pus la vot subiectul. A prevalat votul de a nu merge împreună cu noi. A treia componentă a blocului este în discuții. Cei din Platforma DA analizează opțiunea de a merge pe lista PAS. La Partidul Schimbării decizia a fost negativă. Este decizia lor, o respectăm”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
Liderul PAS a precizat că discuțiile cu Blocul „Împreună” au fost inițiate la solicitarea alegătorilor, care au cerut consolidarea forțelor proeuropene.
„Noi am avut o experiență a blocului care n-a fost una simplă și ușoară. Colegii și-au amintit de acele experiențe. Dar i-am convins că supărările noastre mai puțin contează acum. Trebuie să le depășim. Am primit susținerea în cadrul fracțiunii și a Biroului Politic Național pentru a încerca să coalizăm o parte din forțele proeuropene. Acum mingea e pe terenul Platformei DA”, a menționat Igor Grosu, președinte al Parlamentului.
Blocul „Împreună” a fost înființat în aprilie 2024, formațiunea declarându-se o alianță politică de orientare proeuropeană. După retragerea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare și a partidului LOC, în bloc au rămas Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie. Oficial, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data scrutinului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.