Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întâlnire cu Dritan Taulla, reprezentantul Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), pentru a discuta provocările cu care se confruntă Republica Moldova în procesul electoral.
În cadrul discuțiilor, oficialii au efectuat un schimb de opinii privind evoluțiile politice și instituționale din țară, precum și impactul acestora asupra desfășurării alegerilor, conform informațiilor transmise de Știri.md.
Igor Grosu a condamnat ferm ingerințele Federației Ruse în campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional ce vizează integrarea în Uniunea Europeană, programate pentru 20 octombrie.
El a subliniat că încercările de a submina procesul electoral, inclusiv prin coruperea alegătorilor, dezinformare, manipulare și amenințări hibride, sunt menite să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului și să compromită atât votul, cât și parcursul european al Republicii Moldova.
Grosu a asigurat că instituțiile statului monitorizează cu atenție situația actuală și colaborează îndeaproape pentru a preveni subminarea proceselor electorale.
Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) este activă în monitorizarea alegerilor din Republica Moldova începând cu anul 2016. Concluziile și recomandările observatorilor vor fi incluse în rapoartele ce vor fi elaborate la finalul procesului electoral.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.