Acasă Politic Igor Dodon este criticat pentru faptul că nu a condamnat decizia președintelui...

Igor Dodon este criticat pentru faptul că nu a condamnat decizia președintelui turc Recep Tuyyip Erdogan de a transforma catedrala „Sfânta Sofia” în moschee

0

Președintele Igor Dodon este criticat pentru faptul că nu a condamnat decizia președintelui turc Recep Tuyyip Erdogan de a transforma catedrala „Sfânta Sofia” în moschee.

„Vineri, 24 iulie, președintele Turciei, Recep Tuyyip Erdogan, a citit personal prima rugăciune musulmană, după transformarea din nou a Catedralei Creștine Sfânta Sofia din Istanbul în moschee. „Recucerirea” musulmană a celei mai importante catedrale creștine este cu siguranță o provocare inter-confesională fără precedent în ultimele decenii”, a comentat liderul Uniunii Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu.

„Lumea creștină este tulburată. În tot acest timp, Igor Dodon, care s-a auto-intitulat “cavaler al ortodoxiei” a luat apă în gură, fiind unicul lider de stat creștin care nu a condamnat reocuparea musulmană din Bizanț „Ca răspuns” la acțiunile agresive ale lui Erdogan, Dodon a decis să meargă a doua zi, în pantaloni scurți, cu pieptul dezgolit și în șapcă la paraclisul rupestru de la Țâpova, etalându-și pe Facebook poza „plină de evlavie și pietate” …ce pare mai mult a blasfemie cu proiecție electorală”, a adăugat liderul USB.

Precizăm că preşedintele Igor Dodon a declarat că transformarea catedralei Sfânta Sofia în moschee „este o chestiune internă a Turciei”. „În calitate de preşedinte, nu pot da o apreciere, pentru că prefer să nu intervin în treburile altor ţări, la fel cum altele nu ar trebui să se amestece în treburile noastre”, a spus Dodon.

De cealaltă parte, decizia Turciei a provocat un val de critici pe plan Internațional. Departamentul de Stat al SUA, „dezamăgit” de decizia guvernului turc cu privire la Hagia Sofia:

Kirill, patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii a declarat: „O ameninţare pentru Hagia Sophia este o ameninţare la adresa întregii civilizaţii creştine şi, prin urmare, la adresa spiritualităţii şi istoriei noastre”.

UNESCO a declarat că regretă profund decizia Turciei, care a fost luată „fără dialog prealabil”.

Papa Francisc a spus că este „foarte îndurerat” când se gândeşte la Hagia Sofia din Istanbul.

JURNAL.MD

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.