Acasă Politic Igor Dodon: Deputații socialiști au primit oferte de 400 – 500 de...

Igor Dodon: Deputații socialiști au primit oferte de 400 – 500 de mii de euro. Sunt pornite dosare penale

0

Deputații socialiști care ar fi fost abordați pentru a părăsi PSRM s-au adresat la Procuratura Generală, iar cazurile sunt anchetate. Declarația aparține șefului statului Igor Dodon și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru AGORA.

„Au fost astfel de încercări de a discuta cu deputații socialiști, cu oferte de 400- 500 de mii de euro. Nu a fost concret de la cine. Au spus că prin intermediari, cunoscuți, rude chiar. Le-au spus că trebuie să treceți la Pro Moldova sau Partidul Șor și o să primiți așa recompense. Au pregătit și textul de comunicat.
Unii dintre acești deputați s-au adresat oficial la Procuratura Generală și sunt deschise cauze penale. Eu înțeleg că scopul acestei „grupări” este principial să rupă măcar un deputat de la PSRM. Democrații ca democrații…Dar consider că toți cei 37 de deputați vor face față. Am fost în situații mai dificile când am ținut piept”, a spus președintele.

Igor Dodon a evitat să dea numele deputaților căror li s-ar fi propus sume de bani, sau să confirme dacă dispun de probe. Mai mult, potrivit președintelui, oamenii legii ar ancheta și tentative de mituire a unor primari și consilieri raionali.  

„Nu trebuie să se bucure cei de dreapta, PAS și Platforma DA, că la moment se lucrează în special pe deputații de stânga și pe primarii de stânga. Eu știu că încep deja să fie abordați primarii și consilierii de la PAS și Platforma DA din teritoriu”, a adăugat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon a menționat că este dispus oricând pentru dialog cu Platforma DA și PAS.

„Totdeauna sunt gata să discutăm cu cei de dreapta. Cu Partidul Șor și Pro Moldova niciodată. Cu transfugi nu putem discuta”, a subliniat Dodon.

Amintim că recent, deputatul socialist Vlad Batrîncea a declarat că patru deputați socialiști ar fi primit oferte bănești pentru a părăsi PSRM, fără a da însă numele colegilor abordați. Și Batrîncea a menționat că propunerile ar fi venit prin intermediari, persoane apropiate deputaților.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.