Acasă Justiţie Iarmaliuc cere judecătorilor să-i interzică lui Dodon să dea interviuri

Iarmaliuc cere judecătorilor să-i interzică lui Dodon să dea interviuri

0

Procurorul Petru Iarmaliuc a declarat astăzi că a prezentat probe suplimentare care confirmă necesitatea prelungirii măsurii de arest pe numele fostului șef de stat, Igor Dodon, însă cu toate interdicțiile.

„Noi am prezentat, conform art. 364, la deschiderea ședinței, orice parte la proces are dreptul de a invoca anumite probe în susținerea poziției sale. 
Respectiv, noi am prezentat probe suplimentare, inclusiv și astăzi, care confirmă în mod indubitabil necesitatea de a fi prelungită măsura preventivă, însă așa cum scrie în lege și anume cu aplicarea tuturor interdicțiilor.
Legea este egală pentru toți, pentru toți trebuie aplicată, nu selectiv”, a declarat acesta după ședința de ieri.

Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai 2022, de ziua Maiei Sandu, pentru 72 de ore, pe 4 dosare penale, printre care trădare de patrie, corupție sau îmbogățire ilegală.

Pe 26 mai, judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu pe Igor Dodon pentru 30 de zile, deși procurorii au cerut menținerea fostului președinte după gratii. Cumnatul lui Dodon, bănuit în dosarul de îmbogățire ilicită, drept complice, a fost trimis pentru o lună în Penitenciarul nr. 13.

Igor Dodon a respins toate acuzațiile care i s-au adus și a declarat că poate proba fiecare sumă de bani care a fost ridicată de procurori din casa sa, acestea fiind legal acumulate din salariu.

Procurorii în comun cu CNA și SIS au descins pe 24 mai, de ziua Maiei Sandu, cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon, fiind suspectat pe mai multe capete de acuzare.

„Un show de doi bani cu învinuiri grave și neprobate. Atunci când o guvernare nu e în stare să conducă țara, luptă cu opoziția, un cadou de ziua Maiei Sandu”, a comentat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Kremlinul s-a arătat îngrijorat de situația ce-l vizează pe fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care este „un susținător al relațiilor de prietenie cu Rusia”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat cu o săptămână înainte de reținere că ar putea fi arestat. „O nouă majorare de prețuri, ce fac ei? Își amintesc că a fost ceva în 2019, toți deja au înțeles că nimic nu a fost și încearcă să facă un nou serial. Acuș va începe serialul Dodon la Procuratură”, a declarat Igor Dodon.

La 31 mai, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe prin care Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu. „Magistrații au lăsat aceeași decizie. Vreau să declar că mă consider nevinovat”, a menționat Dodon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.