Acasă Sport Hristo Stoicikov în Moldova: Promovarea educației prin fotbal în școli

Hristo Stoicikov în Moldova: Promovarea educației prin fotbal în școli

0

Fostul fotbalist bulgăresc Hristo Stoicikov, ambasador al programului FIFA Football for Schools, se află în vizită oficială în Republica Moldova, susținând inițiativa educațională „Fotbal în școli”. Proiectul, care îmbină sportul și educația, urmărește să transmită copiilor valori pozitive prin intermediul fotbalului.

Într-o conferință de presă, Stoicikov a subliniat rolul fotbalului în dezvoltarea copiilor și implicarea sa activă în acest proiect.

„Doresc să-mi petrec restul vieții educând copiii, iar prin aceste programe ne propunem să-i învățăm să trăiască prin fotbal. Voi fi alături de ei, indiferent de cerințele pe care le au”, a declarat legenda bulgară, cunoscută pentru cariera sa impresionantă la FC Barcelona și echipa națională a Bulgariei.

Lansat în 2019, proiectul a fost implementat în 100 de instituții de învățământ din Moldova, ajungând la peste 42.000 de copii care participă la activități sportive zilnice, înainte de orele de curs.

Diana Bulgaru, coordonatoarea proiectului, a precizat că peste 700 de profesori au fost instruiți pentru a conduce activitățile sportive ;i 42 de clase specializate în fotbal funcționează pentru elevii din clasele V-IX, cu peste 1.000 de copii înscriși. Au fost antrenați antrenori licențiați și investit în infrastructură, inclusiv 675 de terenuri artificiale în întreaga țară (dintre care 50 standard și 56 de dimensiuni medii în Chișinău).

Un grup specializat asigură desfășurarea activităților, iar programul a fost extins și în gimnaziu, pentru a garanta continuitatea.

Vizita lui Hristo Stoicikov confirmă angajamentul FIFA de a promova fotbalul de bază și educația prin sport în Moldova. Proiectul nu doar încurajează activitatea fizică, ci și formează valori precum echipa, disciplina și perseverența în rândul tinerilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.