Centrul „Patriot”, recent trecut în subordinea Președinției, „a fost creat ilegal, există în contradicție cu Constituția și a fost transformat într-o bâtă PAS împotriva celor care gândesc diferit”. De acesta părere este Igor Hlopețchi, jurist și membru al Partidului „Moldova Mare”. Mai mult, acesta susține că plasarea instituției sub tutela Maiei Sandu ar confirma politizarea ei și dorința guvernării de a controla domenii sensibile precum istoria, cultura și mass-media.
„Puterea deja încearcă să subordoneze și Curtea Constituțională. În curând, probabil, Centrul «Patriot» va anunța că Moldova a fost mereu parte a Bruxelles-ului — doar că n-ați observat”, a mai declarat Hlopețchi, într-un comunicat publicat de Partidul „Moldova Mare”.
Formațiunea anunță că, în cazul în care va ajunge la guvernare, Centrul „Patriot” va fi una dintre primele instituții care vor fi desființate.
„Nu ne temem nici de «patrioți», nici de stăpânii lor. Vom dezarma cenzura prin adevăr”, susțin reprezentanții partidului.
De partea cealaltă, autoritățile nu au oferit deocamdată o poziție oficială detaliată privind rațiunile reorganizării. Transferul centrului în gestiunea Președinției a fost confirmat printr-o decizie guvernamentală, fără explicații extinse în spațiul public.
Centrul „Patriot” a fost creat în anul 2023 de către Guvern, cu scopul declarat de a promova valorile naționale, memoria istorică și cultura civică. De la lansare, însă, a fost criticat de mai multe partide de opoziție, care au acuzat că instituția ar fi folosită pentru propagandă proguvernamentală și marginalizarea vocilor critice.
Decizia de a trece centrul în subordinea Președinției a fost adoptată recent, într-un context în care președinta Maia Sandu și-a intensificat discursul despre consolidarea identității europene a Republicii Moldova. Deocamdată, Președinția nu a venit cu detalii suplimentare privind noile atribuții ale Centrului „Patriot” sau rolul său viitor în arhitectura instituțională.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.