Aeroportul Heathrow din Londra este închis, vineri, din cauza unui incendiu puternic la o staţie electrică din apropiere, care îl alimentează. Pasagerii au fost sfătuiţi să nu meargă la aeroport. Circa 150 de persoane au fost evacuate din locuinţele aflate în apropiere de incendiu.
Potrivit site-ului de urmărire a zborurilor FlightRadar24, cel puțin 120 de avioane aflate în zbor spre Heathrow au fost deviate.
De asemenea, cel puțin 1.351 de zboruri spre și dinspre Heathrow vor fi afectate vineri, fără a fi incluse aici zborurile care ar putea fi anulate sau întârziate din cauza aeronavelor cu programul perturbat. Numai compania britanică British Airways avea 341 de zboruri programate să aterizeze vineri la Heathrow.
„Heathrow este unul dintre hub-urile globale majore. Acest lucru va perturba operațiunile companiilor aeriene din întreaga lume”, a explicat Ian Petchenik, purtător de cuvânt al FlightRadar24.
Impactul a fost imediat. Qantas Airways și-a redirecționat zborul ce venea din Perth la Paris, un zbor United Airlines New York s-a reorientat spre Shannon, Irlanda, iar un zbor United Airlines din San Francisco a luat-o spre Washington în loc de Londra. Unele zboruri din SUA. spre Londra au făcut cale întoarsă în aer și s-au dus înapoi la aeroporturile de unde decolaseră.
Zece autospeciale şi circa 70 de pompieri au fost trimişi să gestioneze incendiul, a afirmat Brigada de Pompieri din Londra.
Un cordon de 200 de metri a fost instalat ca măsură de precauţie, iar localnicii au fost sfătuiţi să ţină uşile şi geamurile închise, din cauza unei ”cantităţi semnificative de fum”.
Peste 16.300 de locuinţe au rămas fără electricitate, în cadrul penei de curent extinse cauzate de incendiu
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.