Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), au alocat 26,3 milioane de lei pentru 75 de companii locale, generând investiții de peste 51,3 milioane de lei. Granturile sunt pentru transformarea digitală, susținerea antreprenoriatului feminin și eficiența energetică a întreprinderilor mici și mijlocii.
Totodată, cinci companii își vor dezvolta afacerile prin Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+2”, beneficiind de un suport financiar nerambursabil în valoare totală de 2,4 milioane de lei. Această finanțare va genera investiții în economie de aproape 5 milioane de lei.
Dintre cele 75 de companii care beneficiază de granturi, 65 sunt finanțate de Guvernul Republicii Moldova cu 23 de milioane de lei, iar 10 companii primesc sprijin financiar din partea Uniunii Europene, în valoare totală de 3,3 milioane de lei.
În cadrul evenimentului de lansare a programelor de finanțare, oficialii au subliniat importanța sprijinului pentru antreprenori. Eugen Harabara, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a subliniat angajamentul Guvernului de a sprijini antreprenorii care contribuie la dezvoltarea economică a țării.
De la începutul anului 2025, ODA a înregistrat 136 de companii care au obținut granturi în valoare totală de 69,3 milioane de lei, sprijin ce va genera investiții în economie de 147,6 milioane de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.