Guvernul a elaborat un proiect de lege care prevede înăsprirea pedepselor pentru corupţia electorală şi finanţarea ilegală a partidelor. Documentul a fost aprobat, în ajun, în cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri.
Potrivit proiectului, în Codul electoral va fi introdusă o definiţie clară a resurselor administrative şi măsurilor de contracarare a utilizării abuzive a acestora în campania electorală.
De asemenea, proiectul prevede introducerea pedepselor pentru transportul organizat al alegătorilor la secţiile de votare în ziua alegerilor şi interzicerea agitaţiilor electorale de către organizaţii nonprofit, sindicate, patronate, reprezentanţi ai cultelor religioase.
În plus, iniţiativa completează Codul penal cu o nouă componentă – finanţarea ilegală a partidelor politice, a concurenţilor electorali, a grupurilor de iniţiativă sau a campaniilor electorale. Aceasta are drept scop combaterea finanţării ilegale a partidelor politice.
Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a scris pe reţelele de socializare în acest sens că „corupţia electorală şi cea politică sunt cele de la care pornește corupţia în stat, iar acest lucru a făcut ca ţara să nu se poată dezvolta suficient în cei 30 de ani de independenţă”.
El este sigur că amendamentele vor contribui la „garantarea unui climat propice dezvoltării democratice a societăţii, coroborat cu întărirea statului de drept”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.