Guvernul condus de Alexandru Munteanu își propune să continue angajamentele asumate anterior prin strategiile și programele naționale de dezvoltare, agenda de reforme și integrare europeană, dar și prin programul „UE 2028”, susținut de majoritatea cetățenilor. Programul de activitate al Executivului a fost făcut public de viitorul premier.
Potrivit documentului, în următorii ani urmează a fi implementate sute și chiar mii de acțiuni, grupate pe domenii strategice precum:
• Guvernare eficientă;
• Integrare europeană;
• Economie prosperă;
• Educație modernă;
• Mediu curat;
• Sănătate accesibilă;
• Energie sigură;
• Infrastructură și localități moderne;
• Grijă pentru fiecare;
• Agricultură performantă;
• Comunități sigure;
• Justiție corectă;
• Cultură care unește;
• Coeziune între maluri;
• Diplomație pentru pace;
• Apărare capabilă.
„Pentru implementarea cu succes a tuturor obiectivelor de dezvoltare, este imperios să asigurăm suficiente competențe și resurse, dar și procese eficiente în cadrul tuturor autorităților și instituțiilor publice”, a declarat Alexandru Munteanu.
Guvernare eficientă și digitalizare
Printre prioritățile de bază se numără modernizarea administrației publice la nivel central și local, gestionarea eficientă a fondurilor naționale și europene, dar și transpunerea acquis-ului Uniunii Europene.
Executivul intenționează să fortifice mecanismele de transparență, să stimuleze participarea publică în procesul decizional și să continue procesul de amalgamare a administrației locale pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite cetățenilor.
Totodată, Guvernul promite eficientizarea serviciilor publice, alinierea la standardele europene de eGuvernare, și valorificarea oportunităților inteligenței artificiale în sectorul public și privat.
Integrarea europeană – obiectiv central până în 2028
Guvernul Munteanu își propune finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană până în 2028, pregătind Republica Moldova pentru aderare.
Printre acțiunile prioritare se numără modernizarea cadrului juridic și instituțional, implementarea Programului Național de Aderare 2025–2029, precum și consolidarea dialogului cu statele membre UE.
Executivul va promova o comunicare strategică pro-europeană, menită să consolideze imaginea Republicii Moldova ca stat credibil și pregătit pentru integrare.
Salarii mai mari și politici sociale pentru bunăstarea oamenilor
Guvernul desemnat condus de Alexandru Munteanu își propune majorarea treptată a salariului minim până la 10.000 de lei (în prezent 5.500 lei) și a salariului mediu până la 25.000 de lei (în prezent 16.000 lei), în paralel cu accelerarea productivității și dezvoltării economice.
Potrivit capitolului „Grijă pentru fiecare” din programul de guvernare, Executivul va implementa politici sociale menite să reducă inegalitățile și să asigure bunăstarea tuturor categoriilor de cetățeni. Printre măsurile anunțate se numără:
• oferirea suportului pentru angajarea a cel puțin 100.000 de persoane;
• extinderea indemnizației lunare de îngrijire de 1.000 de lei pentru mai mulți copii și crearea a 5.000 de locuri noi de creșă;
• majorarea pensiilor și semnarea de noi acorduri internaționale de pensii;
• creșterea cu 30% a numărului de beneficiari de servicii sociale și de asistență pentru persoane vârstnice, copii și adulți cu dizabilități;
• sprijin financiar unic anual pentru familiile care au copii cu dizabilități;
• programe de integrare profesională și susținere pentru persoanele cu dizabilități angajate în întreprinderi specializate.
„O economie sănătoasă trebuie să se reflecte în viața oamenilor – prin salarii și pensii mai mari, locuri de muncă sigure și servicii sociale accesibile. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă”, se arată în programul Guvernului Munteanu.
Apărare și securitate
Premierul desemnat subliniază că securitatea națională rămâne o prioritate majoră.
„O apărare demnă presupune investiții în oameni și echipamente, dar și cultivarea unei culturi naționale de reziliență și securitate”, a declarat Alexandru Munteanu.
Guvernul își propune modernizarea armatei, perfecționarea sistemului de pregătire militară și consolidarea cooperării internaționale pentru a răspunde provocărilor contemporane.
Programul Executivului Munteanu pune accent pe profesionalism, transparență, bunăstare și integrare europeană, definind o direcție clară pentru dezvoltarea Republicii Moldova în următorii ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.








