Începând cu 26 decembrie, la Guvern va fi activată o Celulă de criză. Despre aceasta a anunțat premierul Dorin Recean. Potrivit prim-ministrului, scopul acesteia este de a asigura o bună gestionare a eventualelor situații de urgență, transmite IPN.
Premierul a avut astăzi o ședință comună cu miniștrii, directori de agenții, instituții publice, companiile energetice și reprezentanții instituțiilor subordonate, unde au fost discutate prioritățile și măsurile necesare pentru a asigura o perioadă a sărbătorilor de iarnă liniștită și sigură pentru cetățeni.
„Ordine publică, siguranță în trafic, sprijin pentru cetățenii care revin acasă din diasporă și grijă pentru cei aflați în dificultate sunt doar câteva din responsabilitățile instituțiilor în această perioadă. Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil, iar planurile de destabilizare a țării noastre nu vor reuși”, a menționat premierul Dorin Recean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.