Cancelaria de Stat a transmis Primăriei municipiului Chișinău o notificare, în care îi cere să abroge decizia Consiliului Municipal, prin care a fost interzis marșul Pride.
Mai mult, Cancelaria de Stat susține că în urma controalelor efectuate, s-au constatat mai multe abateri de la prevederile legale, transmite SafeNews.md cu referire la Știri.md.
„Libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie”, se arată în document.
În cele din urmă, primarul Capitalei a venit cu o reacție menționând că autoritățile impun Consiliul Municipal să anuleze decizia privind paradele și propaganda homosexualilor în Chișinău.
„Dacă atât de mult își doresc, atunci să o anuleze ei, așa cum au mărșăluit în fruntea coloanei LGBT deputați și miniștri PAS. Noi nu vom face acest lucru. Iar orice tentativă din partea PAS, în acest sens, va fi contestată”, a scris Ceban pe Telegram.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.