Guvernul Republicii Moldova a decis să instituie o comisie specială care va analiza necesitatea declarării lucrărilor de consolidare a sediului Procuraturii Generale drept de utilitate publică de interes național. Această măsură vine ca răspuns la blocajele cauzate de prezența unor spații private în clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 73 din Chișinău.
Proiectul a fost elaborat de Agenția Proprietății Publice (APP), în colaborare cu Procuratura Generală, conform Legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Comisia va avea 30 de zile pentru a analiza situația, întocmi un raport și prezenta concluziile Guvernului.
În 2017, clădirea a fost transferată Procuraturii Generale pentru reorganizarea activității și consolidarea spațiilor destinate subdiviziunilor sale din capitală. Totuși, o parte din încăperile de la subsol au fost privatizate în 2008, în urma unor proceduri de deetatizare.
Roman Cojuhari, directorul general al APP, a explicat că, în ultimii ani, statul a încercat să recupereze aceste spații prin negocieri directe cu proprietarii, oferte de răscumpărare sau schimb cu alte imobile ale statului și alte soluții amiabile.
În majoritatea cazurilor, acțiunile au avut succes, dar doi proprietari refuză în continuare să vândă, afectând integritatea clădirii și funcționarea instituțiilor publice instalate acolo.
Autoritățile urmăresc găsirea unei soluții legale care să permită finalizarea consolidării sediului Procuraturii Generale. APP va asigura secretariatul comisiei și va monitoriza implementarea deciziei.
Dacă comisia va concluziona că lucrările sunt de interes național, statul ar putea recurge la expropriere, conform legii. Astfel, Guvernul speră să rezolve definitiv problema și să asigure condiții optime pentru funcționarea Procuraturii Generale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.