Opoziția parlamentară a evitat să condamne Rusia pentru inițierea războiului în Ucraina, dar și pentru invadarea cu drone a spațiului aerian al țării noastre. O solicitare în acest sens a fost lansată de președinta fracțiunii PAS în Parlament, Doina Gherman.
În debutul ședinței plenului de pe 20 februarie, Doina Gherman s-a arătat dezamăgită de tăcerea deputaților din opoziție și a membrilor blocului nou format Alternativa, cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia, cât și la dronele rusești ajunse pe teritoriul Republicii Moldova, scrie agora.md.
Deputata PAS le-a cerut condamnarea agresiunii Kremlinului.
„Tac mâlc și se fac că plouă, dar, între timp, vedem că plouă cu drone în R. Moldova. De la ultime drone rusești, care au explodat pe teritoriul țării, au mai survolat alte drone rusești spațiul aerian al țării. Fac apel către toate forțele politice din Parlament și nu doar, mă adresez noului bloc pretins european cu politicieni anti-europeni vechi, să condamne agresiunea rusească împotriva vecinilor noștri, care este ilegală. Dacă te declari susținător al integrării europene, trebuie să știi că Europa este un proiect de pace, nu de război, Europa este despre solidaritate, nu ipocrizie”, a declarat deputat Doina Gherman.
Citește mai departe pe agora.md.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.