Acasă Social Gherasimov a avut o discuție telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului...

Gherasimov a avut o discuție telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Spaniei

0

Viceprim-ministra Cristina Gherasimov a avut o convorbire telefonică cu José Manuel Albares, ministrul Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării al Regatului Spaniei.

În cadrul convorbirii, oficialii au abordat evoluțiile de pe agenda de integrare europeană a Republicii Moldova.

Cristina Gherasimov a menționat că Guvernul de la Chișinău este pe deplin pregătit pentru implementarea reformelor, scopul cărora este să accelereze parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, viceprim-ministra a mulțumit pentru votul pozitiv acordat de Spania la reuniunea Consiliului European din decembrie 2023.

 Am reiterat că mizăm pe aceeași susținere în adoptarea rapidă a cadrului de negocieri și organizarea în timpul cât mai apropiat a primei conferințe interguvernamentale, care să marcheze oficial deschiderea negocierilor de aderare”, a spus viceprim-ministra Gherasimov.

Totodată, au fost apreciate relațiile bune dintre Republica Moldova și Spania, iar părțile au convenit să consolideze și mai departe cooperarea în domeniul afacerilor europene.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.