Găgăuzia a returnat întregul lot de vaccin AstraZeneca Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Despre aceasta a anunțat șeful Centrului de Sănătate Publică din Comrat, Ivan Hasta, la un post de radio local, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.
Potrivit lui Ivan Hasta, „de la bun început, publicul, inclusiv comunitatea medicală, a arătat o oarecare neîncredere” față de vaccin, cauzată de rapoartele privind efectele secundare ale acestuia.
Șeful Centrului de Sănătate Publică din Comrat a remarcat că doar 50 de persoane, majoritatea cadre medicale, au fost vaccinate cu AstraZeneca. Cu vaccinul rămas s-a încercat imunizarea persoanelor în incluse în etapa a II-a de vaccinare – persoanele cu vârsta peste 60 de ani și persoanele cu comorbidități. Dar nu au fost doritori.
Potrivit lui Ivan Hasta, vaccinul are termen de valabilitate până pe 31 mai, respectiv, a fost returnat pentru a nu se pierde și a fi utilizat în alte regiuni ale Moldovei. „Am coordonat acest lucru cu Ministerul Sănătății. Vaccinul a fost redistribuit în alte regiuni”, a adăugat specialistul.
În UTA Găgăuzia au fost distribuite 240 de doze de vaccin AstraZeneca pentru imunizarea lucrătorilor medicali.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.