Acasă Justiţie Fraudă de peste 6 milioane de lei la Orhei: Sunt șapte bănuiți

Fraudă de peste 6 milioane de lei la Orhei: Sunt șapte bănuiți

0

Procuratura Anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectua o serie de acțiuni în cadrul unei cauze penale privind fraudarea fondurilor publice pentru amenajarea unui parc rural.

Potrivit CNA, în perioada 2023-2024, persoane publice din cadrul Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică (INST), în colaborare cu factori de decizie ai unui agent economic și reprezentanți ai Primăriei satului Brăviceni, raionul Orhei, prin abuz de putere, ar fi obținut peste 6,3 milioane de lei.

Banii urmau a fi alocați din bugetul de stat pentru lucrările de construcție la obiectivul „Amenajarea parc rural din satul Brăviceni raionul Orhei”. 

În martie anul curent, s-a semnat procesul-verbal de control al volumelor și costurilor lucrărilor, cu data din 30.01.2024, unde au fost acceptate lucrări fictive neefectuate de agentul economic.

Actualmente, Procuratura Anticorupție și CNA desfășoară acțiuni pentru a stabilit și documenta toate persoanele implicate. În acest sens, au fost efectuate 12 percheziții la domicilii, birouri și autovehicule. Au fost identificați șapte bănuiți: un inspector INST, un fost director interimar INST, un primar, un angajat al Primăriei, un responsabil tehnic din cadrul Consiliului raional Orhei, un devizier și un administrator al SRL.

Potrivit legii, dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele riscă până la 15 ani de detenție, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe o perioadă de până la cinci ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.