Deși datele preliminare arată că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 55 de mandate în urma alegerilor parlamentare, fracțiunea PAS va pierde doi deputați. Dinu Plîngău și Stela Macari, numărul 42 și respectiv 47 în lista PAS pentru alegerile parlamentare, ar urma să fie deputați independenți. Informația a fost confirmată pentru News Maker de către Dinu Plîngău.
„Împreună cu doamna Stela Macari, așa cum a fost înțelegerea în iulie, și cred că deja lucrurile astea au fost clarificate încă atunci când a fost luată decizia Platformei DA de a nu participa în alegeri și a recomandat două persoane pe lista PAS. Atunci a fost o situație în care așa era necesar, de a adopta acea decizie, ca să nu fie dispersare de voturi, să obținem majoritatea parlamentară pro-europeană sigură pentru a asigura stabilitatea politică și continuarea parcursului european. S-a obținut un rezultat frumos. Există continuitate, există perspectiva instituirii unui guvern pro-european și asigurarea continuității proceselor de integrare europeană, dar atât eu, cât și doamna Marcari, nu vom face parte din fracțiunea PAS”, a declarat Dinu Plîngău pentru NM.
Întrebat dacă va colabora cu PAS în viitorul Parlament sau va rămâne în opoziție, Dinu Plîngău a precizat că voturile sale și ale Stelei Macari vor merge „necondiționat pentru orice proiect ce ține de integrare europeană”.
„Însă când vor fi dezbătute alte tipuri de proiecte ce vizează politica internă, cum ar fi legate de justiție, de economie, agricultură, fiecare proiect va fi analizat, dezbătut și vom solicita mult mai multă transparență și mult mai multă comunicare cu breslele profesionale interesate de orice proiect de politică internă decât s-a făcut până acum”, a precizat politicianul.
Întrebat dacă în viitorul Guvern s-ar putea regăsi foști membri ai platformei DA, pe care a condus-o până să accepte parteneriatul politic cu PAS, Dinu Plîngău a precizat pentru NM că „până nu are loc validarea mandatelor, până nu se mai calmează spiritele politice și toate celelalte, cred că este foarte prematur să scoatem scaunul înaintea boilor”.
„Eu cred că este mult mai corect să așteptăm de la început validarea mandatelor, după să fie efectuate toate procedurile descrise de Constituție: doamna președintă să invite fracțiunile la consultări, să aibă loc dezbateri, deci așa cum scrie Constituția, cum scrie legea”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.