Potrivit surselor TVR Moldova, pretorul sectorului Râșcani, Mihai Furculita, a fost prins în stare de ebrietate la volan. Cazul a avut loc în noaptea din 28 septembrie, pe un drum din raionul Criuleni.
Acesta a fost observat de un echipaj de patrulare în timp ce conducea mașina neuniform. Testul alcoolscopic a arătat 0,70 miligrame pe litru în aerul expirat, de aproape cinci ori depășind norma legală.
Mașină a fost transportată la parcarea specială, iar Furculița s-a ales cu dosar penal pentru condus în stare de ebrietate avansată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.