Acasă Politic FOTO // VIDEO // De ce nu a fost anulată Ziua Orașului...

FOTO // VIDEO // De ce nu a fost anulată Ziua Orașului precum alte sărbători naționale

0

În plină pandemie, autoritățile au anulat sărbătorirea publică a unor evenimente importante printre care Ziua Indepedenței, devenită ziua națională a Republicii Moldova. De menționat că nu au procedat astfel și cu Ziua orașului Chișinău, care a fost organizată de municipalitate, prin oficializarea unei slujbe religioase în aer liber, în fața Catedralei Maicei Domnului, la care a participat și Igor Dodon, care candidează pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale.

La 27 august, de Ziua Independenței, Igor Dodon, nu se afla în campanie electorală și s-a limitat la sărbătorirea evenimentului în speță într-un cadru restrâns, în sala istorică a Președinției.

Astăzi, de Ziua orașului Chișinău, Igor Dodon, se află în plină campanie electorală, astfel încât primarul Capitalei, Ion Ceban, se pare că i-ar întoarce „datoriile” lui Dodon, prin organizarea ceremoniei oficiale din fața Catedralei, în plină pandemie și cu încălcarea tuturor normelor epidemiologice impuse de Comisia Națională Extraordinală de Sănătate Publică.

Precizăm că, ieri, toată Moldova, cu excepția a trei raioane (Hâncești, Leova și Soroca – cod portocaliu), a fost plasată sub cod roșu în sănătate publică din cauza numărului extrem de mare de infectări cu coronavirus.

Au fost închise școlile, au fost instituite măsuri de restricție și izolare la domiciliu și interzise adunările în masă.

Cu toate acestea, este evident că autoritățile nu văd o problemă în organizarea evenimentelor dedicate Zilei orașului Chișinău, alegând adunările în masă în centrul Capitalei, fără a respecta măsurile de siguranță.  

„Întradevăr situaţia este cea pe care o vedem şi este în dinamică. În ultima perioadă această dinamică este în continuă creştere, dar în acelaşi timp viaţa nu se opreşte aici.

Noi ne-am confruntat cu o dilemă, ce să facem, să rugăm şi poate pe alocuri să obligăm copiii să poarte măşti de la o vârstă anumită aşa cum prevede codul care este determinat de specialişti, noi am ales varianta soft, adică varianta mai uşoară”, declara Ion Ceban, duminică 11 octombrie curent, atunci când s-a luat decizia ca elevii de la 10 ani, din instituțiile școlare din municipiul Chișinău să poartă mască la școală, în timpul orelor.

Astăzi, Ceban „a uitat” de pandemie și de coronavirus și a organizat sub conducerea sa, cu invitarea lui Dodon la evenimentul de sărbătoare a Hramului orașului.  

Dacă Ion Ceban a felicitat chișinăuienii cu sărbătoarea, atunci Igor Dodon, a politizat evenimentul, așa cum era de așteptat și l-a „ridicat în slăvi” pe actualul primar, coleg de partid al său.

„Este o sărbătoare creștină pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Trecem printr-o perioadă dificilă: secetă, pandemie, dar cu credință în suflet, alături de cei dragi, sunt ferm convins că vom trece și peste aceste provocări.

Vreau să vă felicit că, în sfârșit, Chișinăul are un primar adevărat, un gospodar care de mult nu a fost în acest oraș. Cred că fiecare locuitor al municipiului Chișinău vede schimbările, care au loc zi de zi în Capitala țării noastre.

Urez succes conducerii municipiului, CMC, primarului general în lucrurile bune pe care le fac”, a spus Igor Dodon, în timpul ceremoniei.

Menționăm că, deși în scuarul Catedralei, unde a fost organizată ceremonia religioasă se oferea măști celor care nu aveau, o bună parte din participanții la slujbă fie nu purtau masca de protecție, fie era poziționată incorect pe față și nu acoperea nasu și gura sau chiar o purtau sub barbă.

De asemenea, nu s-a respectat sub nici o formă distanța socială de minim un metru.

https://www.facebook.com/i.ceban.public/posts/703582746912270

realitatea.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.