Un grav accident rutier a avut loc aseară la Ialoveni, unde un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui BMW, a spulberat un bărbat de 67 de ani, acesta din urma a decedat pe loc.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), accidentul s-a produs în momentul în care pensionarul traversa strada neregulamentar. Tânărul șofer, care deține permis de conducere, a fost testat cu etilotestul Drager, iar rezultatul a indicat absența alcoolului în sânge.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme severe, care au dus la deces. Poliția a reținut tânărul pentru 72 de ore, iar în prezent se investighează circumstanțele exacte ale accidentului. Autoritățile urmează să analizeze probele și declarațiile martorilor pentru a stabili cauzele și eventualele culpabilități.
Acest caz subliniază din nou importanța respectării regulilor de circulație atât de către șoferi, cât și de pietoni, pentru a preveni astfel de tragedii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.