Două persoane au fost reținute în Chișinău, fiind vizate într-o cauză penală de organizare a migrației ilegale din Ucraina spre România, cu tranzitarea Republicii Moldova. Ieri, 26 octombrie, polițiștii de frontieră au reținut o moldoveancă de 32 de ani și un cetățean al Irakului în vârstă de 28 de ani. Aceștia împreună cu alți cetățeni formau un grup criminal organizat.
În perioada martie – octombrie, persoanele vizate au avut un plan de organizare a intrării, șederii și tranzitării ilegale din Ucraina în Republica Moldova spre România a cetățenilor sirieni.
Între timp, un alt conațional a fost reținut împreună cu alți cinci cetățeni ai Sirie pe malul drept al râului Prut. Astfel, a fost stopat un mijloc de transport cu numere de înmatriculare moldovenești în care se afla șoferul și încă cinci tineri.
Polițiștii au stabilit că șoferul, un tânăr în vârstă de 29 de ani, este cetățean al Republicii Moldova. Celelalte persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani s-au dovedit a fi cetățeni ai Siriei, însă doar patru dintre ei aveau acte de identitate. Aceștia nu și-au putut justifica prezența în zonă, refuzând să dea declarații.
Ulterior, cei cinci sirieni au fost preluați de către polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Sud, iar conducătorul auto a fost arestat pentru 30 de zile de autoritățile române.
În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit faptul că străinii ar fi traversat ilegal frontiera moldo-română, înotând în apele râului Prut.
Urmează să mai fie întreprinse acțiuni de identificare a tuturor complicilor și organizarea perchezițiilor la mai multe adrese, informează Poliția de frontieră.
În continuare cazul urmează a fi investigat de către autoritățile de frontieră ale ambelor țări în cooperare și cu alte instituții competente în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanelor implicate.



! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.