În Aeroportul Internațional Chișinău, ca urmare a măsurilor întreprinse pe linie de securitate, bazându-se pe analiza de risc și a informațiilor obținute prin schimbul de informații cu SIS, dar și cu partenerii internaționali, a fost depistat un cetățean al Federației Ruse, identificat ca fost mercenar Wagner.
Potrivit Poliției de Frontieră, persoana în cauză s-a prezentat pe direcția de intrare în Republica Moldova, pe data de 11 martie curent.
Conform declarațiilor efectuate în cadrul controlului de securitate, străinul în vârstă de 36 de ani a comunicat că este într-o vizită scurtă în Republica Moldova, având ca destinație un prieten rezident în regiunea transnistreană.
Pe parcursul investigațiilor ulterioare, s-a constatat că „prietenul” aștepta în afara Aeroportului și a manifestat un comportament evaziv, încercând să inducă în eroare autoritățile de securitate, prin tăinuirea relațiilor dintre cei doi.
În urma evaluării riscurilor și a protocolului de securitate în vigoare, cetățeanului Federației Ruse, recunoscut ca fost mercenar, i-a fost refuzată autorizarea de trecere a frontierei de stat, fiind întors pe cale aeriană în statul de pornire.
„Subliniem că, pentru a minimiza riscurile de securitate, în toate punctele de trecere a frontierei de stat sunt aplicate protocoale stricte, impunând un control sporit pentru călători, în special pentru cetățenii străini. Astfel de acțiuni reprezintă un element esențial al angajamentului Poliției de Frontieră de a monitoriza și contracara orice activitate care ar putea afecta securitatea și stabilitatea țării noastre și a regiunii”, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră.
Foto: Border.gov.md





! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.