Un bărbat a murit la spital, după ce s-a prăbușit cu un excavator în apele râului Prut. Tragedia a avut loc astăzi în orașul Costeşti din raionul Râşcani, în zona de frontieră Costeşti-Stînca, transmite SafeNews.md cu referire la Știri.md.
Ofițerul de presă al IP Râșcani, Ina Moscaliuc ne-a spus că oamenii legii au fost alertați la ora 15:00.
„Un bărbat în vârstă de 61 de ani, locuitor al raionului Râşcani, aflându-se la volanul mijlocul de transport de tonaj mare de model „JCB” și făcând manevra în spate pe damba amplasată în faţa teritoriului debarcader al Poliţiei de Frontieră s-a prăbușit malul, astfel mijlocul de transport a derapat înversându-se pe partea laterală stângă în râul Prut”, a precizat Ina Moscaliuc.
Potrivit poliției, după acordarea primului ajutor medical, şoferul a fost transportat de către ambulanţă în spitalul raional Rîşcani.
„La orele 17:26 unitatea de gardă al IP Râşcani a fost informată despre constatarea decesului bărbatului”, ne-a mai spus Ina Moscaliuc.
Alte circumstanţe se stabilesc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.