Acasă Comunicate de presă FOTO // Spectacol cu bule de săpun și distracție pentru întreaga familie....

FOTO // Spectacol cu bule de săpun și distracție pentru întreaga familie. Vezi cum a fost la sărbătoarea GagauziyaLand

0

Potrivit unui comunicat de presă emis de organizatori, duminică, 6 iulie, parcul de distracții GagauziyaLand din UTA Găgăuzia a fost gazda unui eveniment dedicat copiilor și familiilor, intitulat „Spectacolul bulelor de săpun”. Sărbătoarea, organizată la inițiativa liderului blocului „Victorie”, Ilan Șor, a adunat sute de participanți din Găgăuzia și din alte regiuni ale țării.

Conform comunicatului, vizitatorii s-au bucurat de un program interactiv cu bule uriașe de săpun, momente artistice și o discotecă în aer liber. Personajele Miss Gözelinka și Labubu au interacționat cu cei mici, iar atmosfera de basm a fost completată de concursuri, muzică și dans.

Evenimentul a fost apreciat de părinți și bunici, care au declarat, potrivit sursei citate, că au retrăit bucuria copilăriei alături de cei mici.

„A fost o zi fantastică! Organizarea impecabilă și spectacolul au adus zâmbete tuturor”, a transmis o participantă.

Veaceslav Dragoi, șeful Direcției pentru tineret și sport, a subliniat în același comunicat importanța organizării unor astfel de activități în perioada vacanței:

„Ne dorim să oferim copiilor din Găgăuzia momente de neuitat. GagauziyaLand este un loc special, unde se creează amintiri.”

La rândul său, Iuri Kuznețov, adjunctul șefului Direcției pentru relații externe, a descris GagauziyaLand drept „o perlă a autonomiei” și a afirmat că, sub conducerea bașcanei Evghenia Guțul, autoritățile pun accent pe bunăstarea copiilor și pe organizarea de evenimente cu impact comunitar.

Evenimentul face parte dintr-o serie de inițiative culturale și recreative desfășurate la GagauziyaLand, parcul devenind un punct de atracție regional pentru petrecerea timpului liber în familie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.