O situație neobișnuită a avut loc recent pe strada Columna, în centrul Chișinăului, unde o tânără aflată într-o stare emoțională instabilă a atras atenția participanților la trafic prin comportamentul său haotic.
Potrivit martorilor și imaginilor apărute în mediul online, aceasta s-a întins pe carosabil și a încercat în repetate rânduri să pătrundă printre mașinile aflate în mișcare. Șoferii au fost nevoiți să frâneze brusc sau să ocolească, pentru a evita un posibil accident.
Comportamentul tinerei a stârnit îngrijorare atât în rândul conducătorilor auto, cât și al pietonilor, iar circulația în zonă a fost serios afectată.
Nu este clar, deocamdată, dacă tânăra a primit sprijin medical sau dacă autoritățile au intervenit în urma incidentului.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.