Politicile statului nu se fac prin postări pe rețele de socializare, ci prin viziune și strategii. Despre asta le-a vorbit unul dintre liderii „Respect Moldova”, Marian Lupu, reprezentanților organizației teritoriale Chișinău a formațiunii. El a participat, miercuri seara, la conferința acestei structuri, cea mai numeroasă din țară.
„Am avut o discuție productivă și interesantă. Le-am expus colegilor din Chișinău viziunea asupra transformărilor prin care urmează să treacă formațiunea până la alegeri, dar și soluțiile pentru criza în care se află țara. Le-am explicat colegilor că profesioniștii din „Respect Moldova” nu vor face politici pe Facebook și TikTok, ci vor munci așa cum trebuie să o facă adevărații manageri ai instituțiilor de stat – prin acțiuni și strategii concrete, nu prin vorbe și bravadă”, a menționat Marian Lupu.
El a subliniat că membrii partidului împărtășesc valori comune și sunt unanimi în ideea că Republica Moldova trebuie să-și recapete suveranitatea, să-și promoveze propriile interese și să stabilească relații de parteneriat cu toate țările, de pe poziții de reciprocitate.
La rândul său, președintele „Respect Moldova”, Eugeniu Nichiforciuc, a notat că în formațiune se regăsesc mulți tineri și foști colegi din fostul Partid Democrat.
„Cu sprijinul unanim al colegilor, Ruslan Petrusenco a fost ales președinte al organizației municipale Chișinău. Un lider cu experiență solidă, care are alături de el o echipă determinată. Sunt convins că, împreună, vor transforma Chișinăul într-un pilon al deciziilor corecte și al soluțiilor bune pentru cetățeni. Îi mulțumesc și îl asigur de tot sprijinul meu în această misiune”, a declarat Eugeniu Nichiforciuc.
Participanții la conferință au desemnat delegații la Congresul din 12 aprilie, un eveniment-cheie pentru direcția politică și organizatorică a Partidului „Mișcarea Respect Moldova”.







! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.