Un protest are loc în aceste clipe în fața Ambasadei Republicii Belarus de la Chișinău. Acesta este organizat de către Platforma Națională din Moldova. Membrii acesteia spun că sunt solidari cu protestatarii din Belarus și condamnă abuzurile asupra colegilor din Platforma Națională din Belarus.
Organizatorii declară că astfel de acțiuni sunt desfășurate paralel de către toate Platformele Naționale din cadrul Parteneriatului Estic, în contextul în care zilele precedente, mai mulți membri ai Platformei Naționale din Belarus au fost arestați și intimidați.
La protest oamenii au venit cu pancarte pe care sunt înscrise următoarele mesaje.
Marţi, o cunoscută lideră a opoziţiei, Maria Kolesnikova, şi-a rupt paşaportul pentru a nu putea fi forţată să treacă graniţa în Ucraina după ce a fost răpită de pe stradă la Minsk, au spus doi dintre aliaţii săi.
Consiliului de Coordonare al opoziţiei încearcă să obţină un dialog cu liderul Aleksandr Lukaşenko în legătură cu ceea ce consideră a fi alegerile prezidenţiale falsificate de la începutul lunii august, în urma cărora a izbucnit o amplă mişcare de protest împotriva veteranului preşedinte al ţării.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.