Președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, și vicepreședintele formațiunii, Radu Burduja, au avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa Tadas Valionis, Ambasadorul Republicii Lituania la Chișinău. Discuțiile s-au desfășurat în contextul eforturilor continue ale formațiunii de a consolida relațiile cu partenerii europeni și de a promova valorile democratice.
Liderul Partidului „Mișcarea Respect Moldova” a exprimat profunda apreciere pentru sprijinul constant oferit de Lituania pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană, de consolidare a instituțiilor democratice și de promovare a reformelor în domenii-cheie.
Dialogul a cuprins și principalele provocări pentru țara noastră, precum declinul economic, lipsa rezultatelor din partea guvernării și fenomenul coruperii alegătorilor.
De asemenea, au fost prezentate prioritățile formațiunii, inclusiv extinderea organizațiilor teritoriale și dezvoltarea unui program politic orientat spre buna guvernare, protejarea interesului național, dezvoltarea economică a țării și combaterea sărăciei.
Totodată, s-a discutat despre situația politică din țările vecine, Ucraina și România. Conducerea Partidului „Mișcarea Respect Moldova” a subliniat că pacea și stabilitatea în regiune trebuie să constituie priorități comune, iar Moldova trebuie să își continue parcursul european prin consolidarea proceselor democratice interne și menținerea unui dialog deschis și responsabil cu toți partenerii internaționali.
La finalul întrevederii, președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, i-a mulțumit Excelenței Sale Tadas Valionis pentru deschiderea manifestată și pentru sprijinul acordat țării noastre de-a lungul timpului.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.