Acasă Social FOTO // Președinte de raion (PSRM), prins băut la volan

FOTO // Președinte de raion (PSRM), prins băut la volan

0

Un președinte de raion din partea Partidului Socialiștilor din R.Moldova a rămas fără mașina de serviciu, după ce acesta a fost prins de agenții de patrulare în stare de ebrietate la volan. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:00, pe o stradă din orașul Ocnița, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.

Agenții de patrulare din cadrul Direcției Nord a INSP, aflați în misiune de serviciu fiind implicați în monitorizarea traficului rutier, au tras pe dreapta un automobil de marca Toyota Camry, pentru verificări de rigoare.

La volanul automobilului se afla un bărbat în vârstă de 55 de ani, de la care ar fi adus a alcool. Sursele noastre susțin că acesta s-a dovedit a fi chiar președintele raionului Ocnița, Iurie Plopa, care conducea mașina de serviciu.

Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de 0,33 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost înlăturat de la volan, iar automobilul administrației publice locale a fost ridicat de către polițiști și a fost transportat la parcarea specială.

EXCLUSIV (FOTO) // Președinte de raion din partea PSRM, prins băut la volanul mașinii de serviciu, la Ocnița
EXCLUSIV (FOTO) // Președinte de raion din partea PSRM, prins băut la volanul mașinii de serviciu, la Ocnița

Cazul este documentat de către oamenii legii, iar potrivit legislației în vigoare, Plopa riscă  amendă de la 35.000 la 50.000 de lei, sau arest contravențional de la 10 la 15 zile,  cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la șase luni la trei ani.

Aici este de menționat că Iurie Plopa, se află la al doilea mandat de președinte al raionului Ocnița, după ce a fost reales cu votul aleșilor locali din Consiliul raional, în care socialiștii au majoritatea. Dânsul a devenit membru al PSRM la finele anului 2015  ajungând consilier raional la Ocnița, iar după alegerile locale din octombrie 2019, a fost ales președinte al raionului Ocnița din partea PSRM.

Anterior Plopa a activat o scurtă perioadă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, după care a trecut în sectorul agrar. A lucrat mai mulți ani în cadrul unor companii agricole, conducând și o afacere agricolă din raionul Ocnița.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.