Acasă Social FOTO // Patru cetățeni din India, depistați cu ședere ilegală în R....

FOTO // Patru cetățeni din India, depistați cu ședere ilegală în R. Moldova

0

Patru cetățeni ai Indiei, cu vârstele cuprinse între 23 şi 35 ani, au fost depistați de către ofițerii Biroului migrație și azil al MAI cu ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit informațiilor, s-a constatat că străinii au intrat legal în țara noastră, în baza pașapoartelor naționale, însă ulterior nu au respectat scopul declarat și nu au înaintat demersurile necesare pentru legalizare, șederea lor devenind astfel ilegală.

Acum, cetățenii Indiei urmează să fie returnați în țara de origine, iar instanța de judecată i-a referit în custodie publică pe un termen de 60 de zile.

De menționat că combaterea șederii ilegale a străinilor, returnarea și impunerea măsurilor restrictive în privința străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale ofițerilor Biroului migrație și azil.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.