Partidul „Mișcarea Respect Moldova”, condus de Marian Lupu, anunță noi aderări în organizația sa teritorială din Soroca. Potrivit unei postări oficiale, 25 de persoane s-au alăturat formațiunii în cadrul unei ședințe a Consiliului Politic Teritorial, la care au participat peste 100 de membri.
Evenimentul a marcat și lansarea a două structuri interne ale partidului: Organizația de Femei din Soroca, condusă de Tatiana Godunova, și Organizația de Tineret, coordonată de antreprenorul Nicolae Berzoi.
Liderul formațiunii, Marian Lupu, a salutat decizia noilor membri, afirmând că aderările reflectă o tendință de consolidare locală și creștere a încrederii în proiectul politic. Totodată, acesta i-a mulțumit lui Victor Său, președintele organizației teritoriale, pentru implicarea activă în dezvoltarea echipei.
Partidul „Mișcarea Respect Moldova” își propune să atragă lideri locali și profesioniști din diverse domenii, mizând pe o platformă politică centrată pe responsabilitate, respect și soluții pragmatice pentru comunități. Reprezentanții formațiunii susțin că rămân deschiși către cetățenii care vor să contribuie la viața politică locală și națională.







! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.