Ex-ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, a primit Ordinul Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței, în baza decretului semnat de președintele Emmanuel Macron.
Potrivit lui Nicu Popescu, această distincție reprezintă o recunoaștere a eforturilor de a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, de a consolida relațiile cu Franța și de a contribui la dezvoltarea Comunității Politice Europene la Chișinău, inclusiv organizarea Summitului din 1 iunie 2023,.
„Sunt mândru că țara noastră a depus cererea de aderare la UE în martie 2022, a obținut statutul de candidat în iunie 2022 și a primit decizia de deschidere a negocierilor de aderare în decembrie 2023. Într-un context geopolitic marcat de incertitudini, relația dintre Moldova și Franța este mai importantă ca niciodată”, susține Nicu Popescu.
Ceremonia de decernare a avut loc la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe al Franței. Distincția i-a fost conferită de Benjamin Haddad, ministru pentru Europa, în prezența familiei, a președintei Maia Sandu, a Amélie de Montchalin, ministru pentru buget, a Laurence Boone, fostă ministră pentru afaceri europene, și alții.
„Această distincție nu este doar a mea, ci aparține tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor obiective majore pentru Moldova. Sunt profund recunoscător pentru eforturile colective care ne-au adus mai aproape de Uniunea Europeană”, a mai notat Nicu Popescu.



! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.