Acasă Social FOTO // Ministerul Energiei a convocat o ședință cu întreprinderile din sector

FOTO // Ministerul Energiei a convocat o ședință cu întreprinderile din sector

0

Ministerul Energiei a convocat o ședință cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și întreprinderile din sectorul energetic pentru a examina situația în domeniul energiei și a pregăti deciziile necesare în vederea prevenirii și gestionării eventualei crize energetice.

Astfel, ⁠au fost raportate stadiul de implementare a măsurilor conform Planului de iarnă, care prevede 45 de măsuri pentru asigurarea securității furnizării de resurse energetice în iarna acestui an, inclusiv reducerea voluntară a consumului de gaze naturale cu 15%, conform recomandărilor Uniunii Europene, dar și promovarea utilizării combustibililor alternativi, transmite Știri.md

S-a constatat că o provocare majoră este lipsa rezervării capacității de transport a gazelor naturale pe traseul transbalcanic în regim revers flow, care afectează consumatorii de pe malul stâng al Nistrului. Rezervarea capacității pentru luna ianuarie 2025 trebuie realizată până la data de 16 decembrie 2024, ora 18:00, iar pentru ziua de 1 ianuarie 2025, până pe 31 decembrie 2024, ora 18:00.

S-a decis că operatorul sistemului de transport a gazelor din Moldova, VestMoldTransGaz, va colabora strâns cu toți operatorii de pe traseul transbalcanic, având ca prioritate monitorizarea zilnică a rezervării capacității de către traderi și furnizarea de gaze naturale, cu raportarea constantă către Ministerul Energiei.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate măsurile imediate pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale pentru consumatorii protejați, mobilizarea capacităților interne de generare a energiei electrice și maximizarea importurilor de energie electrică.

Ministerul Energiei continuă să examineze și să monitorizeze scenariile de risc referitoare la securitatea aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică, asigurându-se că sunt implementate toate măsurile necesare pentru a preveni orice criză energetică și pentru a proteja consumatorii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.