Polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS ai oficiului Sud, anunță o captură de marijuana de circa 250.000 lei în Comrat și reținerea a doi bărbați care ar fi urmat să o pună în vânzare, la Sud.
Cei doi, cu vârste de 30 și 33 de ani, au fost monitorizați timp de două luni, iar de curând a fost reținut în flagrant bărbatul mai în vârstă. Au urmat percheziții la domiciliul și în automobilul acestuia și complicelui său, reținut ulterior, de unde au fost ridicate diferite cantități de droguri care însumează preliminar peste 600 grame de marijuana. De asemenea, au fost ridicate și cântare electronice la scară mică pentru vânzarea drogurilor, telefoane mobile, cartele telefonice pentru comunicarea cu clienții, precum și bani în diferite valute care ar proveni din vânzarea drogurilor.
Ulterior reținerii acestora, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Cahul. Învinuitul mai tânăr cooperează și a fost plasat în arest la domiciliu, iar cel mai în vârstă – în arest preventiv.
Investigarea schemei de vânzare a drogurilor de către cei doi, inclusiv eventuala implicare a complicilor continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.