Președintele Maia Sandu a participat vineri, 29 martie, la o acțiune de plantare de puieți în apropierea localității Negureni, raionul Telenești, alături de silvicultori implicați în extinderea suprafețelor împădurite ale țării.
La eveniment au fost plantați puieți de salcâm și corcoduș – specii adaptate condițiilor climatice locale, cu rol important în protecția solului și în îmbunătățirea calității aerului.
„Mulțumesc silvicultorilor pentru efortul de a crește suprafețele împădurite, precum și voluntarilor care participă la acțiuni de plantare. De la lansarea Programului național de împădurire, în doi ani, am reușit să împădurim peste 15.000 de hectare. Cu pași mici, dar siguri, creștem o Moldovă mai curată și mai verde”, a declarat șeful statului.
Programul Național de Împădurire a fost lansat în noiembrie 2023 de Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva”, sub egida Președintei Maia Sandu. Acesta prevede reabilitarea și crearea de păduri noi pe o suprafață de 145.000 de hectare, până în anul 2032.



! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.