Acasă Social FOTO // Mai mulți cetățeni ai R. Moldova s-au ales cu amenzi...

FOTO // Mai mulți cetățeni ai R. Moldova s-au ales cu amenzi pentru braconaj cinegetic și piscicol

0

Mai mulți cetățeni ai R. Moldova s-au ales cu amenzi pentru braconaj cinegetic și piscicol. Primul caz a avut loc la data de 27 noiembrie.

Grupul operativ al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) au efectuat o razie inopinată la lacul de acumulare Ghidighici.

Potrivit unui comunicat emis presei, au fost formate 3 echipe fixe pe mal și două echipe mobile cu barca pe apă. În cadrul raidului a fost depistă o persoană, care pescuia ilicit cu plasele. 

Astfel, bărbatul a fost sancționat cu amendă în mărime de 600 de lei, iar plasele au fost ridicate în calitate de corpuri delicte.

Prejudiciul cauzat mediului a constituit 900 lei. 

De asemenea, din apele lacului de acumulare au fost ridicate mai multe plase instalate de braconierii piscicoli.  

Razii au fost efectuate și în zilele de 28 și 29 noiembrie pe teritoriul raioanelor de sud ale R.Moldova.

În urma verificărilor au fost întocmite 15 procese-verbale contravenționale cu aplicarea amenzilor în sumă de 14.300 de lei.

Prejudiciul de 14.040 lei cauzat mediului de către persoanele contraveniente înaintat pentru recuperare de agenții constatatori ai IPM. 

Au fost ridicate în calitate de corpuri delicte 11 plase din fibre de monofilament.

Totodată, pentru încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea și protecția fondului cinegetic 9 membri a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova au fost sancționați contravențional cu aplicarea amenzilor în sumă totală de 9.200 lei.

Prejudiciul adus resurselor cinegetice constituie 2.500 de lei.

Alte 5 persoane, care au admis diverse încălcări la pescuit s-au ales cu  procese-verbale de contravenție și cu amenzi în sumă de 3.000 de lei.

Prejudiciul adus resurselor biologice acvatice de aceste persoane constituie 11.000 lei. 

De menționat că de la 3 persoane au fost ridicate 5 plase din fibre sintetice (unealtă interzisă pentru pescuit) cu care practicau pescuitul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.