Mitropolitul Vladimir a efectuat o vizită la Moscova, acolo unde duminică, 16 mai, a avut o întrevedere cu Patriarhul rus Kiril. Despre asta a anunțat Mitropolia Moldovei luni, 17 mai, printr-un comunicat de presă. Potrivit notei informative, în cadrul întrevederii de la Moscova, la care au participat mai mulți slujitori ai Bisericilor din R. Moldova, „au fost puse în discuție mai multe aspecte legate de viața bisericească din Moldova și a moldovenilor din diaspora”.
Potrivit informațiilor, la evenimentul care a avut loc la Catedrala Patriarhală „Hristos Mântuitorul” din orașul Moscova, au participat: Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, ÎPS Ilarion, Mitropolit de Volocolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești a Patriarhiei Ruse, ÎPS Dionisie, Mitropolit de Voscresenk, șeful Direcției executive a Patriarhiei Ruse, ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, PS Siluan Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și Protoiereul Nicolae Balașov, vice-președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești a Patriarhiei Ruse.
Reprezentanții Mitropoliei, susțin că în cadrul întrevederii de la Moscova „au fost puse în discuție mai multe aspecte legate de viața bisericească din Moldova și a moldovenilor din Diaspora”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.