Vineri, 5 septembrie, fostul ministru al Educației și Cercetării, actualmente candidat la funcția de deputat pe lista Partidului „Respect Moldova”, Lilia Pogolșa, împreună cu Ruslan Petrusenco, președintele organizației municipiului Chișinău, și Sandu Cernean, președintele organizației primare Durlești, au avut o întâlnire cu cadrele didactice și de conducere de la Liceul „Hyperion” și Grădinița-creșă nr. 2 „Țărăncuța” din Durlești.
În cadrul discuțiilor, profesorii au semnalat povocările și dificultățile cu care se confruntă: salarii insuficiente, clase suprapopulate, sarcini suplimentare neplătite și lipsa respectului față de statutul lor social. Aceștia au subliniat că fără respect pentru profesori nu poate exista o educație de calitate.
Reprezentanții Partidului „Respect Moldova” au ascultat cu atenție aceste probleme și au reiterat faptul că educația trebuie să fie o prioritate națională. Totodată, au fost prezentate angajamentele formațiunii în acest domeniu:
- majorarea salariilor cadrelor didactice cu 100% în următorii doi ani;
- garantarea unui salariu de cel puțin 10.000 lei pentru profesorii debutanți;
- moratoriu de 5 ani asupra închiderii școlilor din mediul rural și finanțarea diferențiată a acestora;
- implementarea Programului „Afterschool în fiecare școală” cu masă caldă pentru toți elevii, inclusiv la liceu;
- asigurarea accesului la internet în toate școlile din țară și dotarea lor cu echipamente moderne, astfel încât să existe minimum un dispozitiv la trei elevi;
- finanțarea integrală de către stat a programelor de formare continuă pentru cadrele didactice.
Întâlnirea a avut loc într-un cadru deschis și constructiv, iar împreună cu profesorii au fost formulate soluții concrete la problemele din sistemul educațional.
Partidul „Respect Moldova” consideră că prin implicare, respect și politici sustenabile putem construi o Moldovă educată, echitabilă și competitivă, în care fiecare elev și fiecare profesor să aibă condiții reale de dezvoltare.
Pe 28 septembrie, profesorii aleg respectul pe care îl merită, au subliniat reprezentanții formațiunii.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.