Episcopia de Bălţi a gratificat astăzi, 23 iunie, 5 lucrători medicali din cadrul Spitalului Raional Glodeni. Aceștia au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie a Episcopiei de Bălţi pentru mireni „Crucea Bălţeană”. Episcopul de Bălţi a înmânat înalta distincţie „în semn de deosebită preţuire, pentru devotamentul profesional, dragoste faţă de semeni şi sacrificiu manifestat pentru înlăturarea consecinţelor pandemiei de COVID-19”.
Despre asta anunță conducerea spitalului raional pe pagina oficială de Facebook.
„Prin aceste distincţii Episcopia de Bălţi doreşte, în numele clericilor şi creştinilor din partea de nord a Republicii Moldova, din cuprinsul canonic al Episcopiei de Bălţi, să aducă mulţumiri tuturor cadrelor medicale pentru jertfa lor în timpul pandemiei de COVID-19.
De la începutul anului 2020 întreaga omenire a fost cuprinsă de o frică generală, când toţi şi-au îndreptat privirile, mai mult ca în alte rânduri, spre medici şi au înţeles cât de importanţi sunt oamenii în halate albe pentru sănătatea societăţii. Din luna martie 2020 această pandemie a ajuns şi în Republica Moldova. Şi Dumneavoastră, lucrătorilor medicali, v-a revenit să duceţi tot greul luptei cu această pandemie.
Unii dintre colegii care s-au infectat cu noul virus au trecut la cele veşnice. E cea mai mare jertfă pe care o poate da omul pentru seamănul său – viaţa”, a precizat PS Antonie.
De la debutul pandemiei de COVID-19, în țara noastră, circa 134 de angajați din sistemul de sănătate și-au pierdut viața din cauza complicațiilor provocate de acest virus extrem de periculos.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.