Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit astăzi, 16 decembrie, cu noua reprezentantă a Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în Moldova, Anne-Marie Deutschlander. Oficialii au discutat despre integrarea socială a refugiaților ucraineni care au decis să rămână în țara noastră, dar și despre importanța menținerii capacității de pregătire și răspuns la urgențe din partea statului.
Șeful Executivului a apreciat contribuția agenției ONU la dezvoltarea unor instrumente eficiente, în vederea protecției persoanelor care au fugit de războiul din Ucraina, menționând că, și în prezent, autoritățile rămân concentrate pe continuarea programelor umanitare, facilitarea angajării refugiaților în câmpul muncii și susținerea integrării copiilor refugiați în sistemul educațional.
O altă preocupare, potrivit premierului, ține de potențiala criză umanitară care se poate declanșa în stânga Nistrului, în cazul în care Federația Rusă va sista livrările de gaze în regiune. Această criză ar afecta circa 300.00 de cetățeni moldoveni din regiunea transnistreană, care riscă să rămână fără gaz, electricitate, dar și bani suficienți pentru a procura produsele de bază.
În acest sens, Anne-Marie Deutschlander a exprimat deschiderea Agenției ONU pentru a susține Guvernul în consolidarea mecanismelor de protecție socială a cetățenilor și gestionarea cu succes a provocărilor întâmpinate, în cazul declanșării unei crize umanitare.
De asemenea, Anne-Marie Deutschlander a subliniat că UNHCR va oferi și în continuare suportul necesar pentru refugiații ucraineni din țara noastră, inclusiv prin dezvoltarea unor noi programe și acțiuni de sprijin.
Foto: Gov.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.