Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au depistat, în decurs de două zile, două cazuri distincte de deținere ilegală de substanțe narcotice, în urma acțiunilor desfășurate în baza unor informații operative și a analizei de risc.
Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 12 octombrie 2025, în municipiul Cahul. Un bărbat de 34 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost observat având un comportament suspect. La controlul corporal, asupra sa a fost găsită o pungă din polietilenă ce conținea aproximativ 500 de grame de substanță vegetală, de culoare brun-verzuie, cu miros specific de marijuana. În cadrul audierilor, acesta a declarat că substanța era destinată consumului propriu.
A doua zi, pe 13 octombrie, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, polițiștii de frontieră au identificat un alt caz de deținere de substanțe suspecte. În timpul controlului unui autocar de pe ruta „Chișinău – București”, în baza analizei de risc, a fost supus unui control suplimentar un pasager de 29 de ani, cetățean al Ucrainei. În borseta personală a acestuia au fost depistate trei țigări confecționate manual, conținând o substanță vegetală verzuie, presupusă a fi marijuana. Și în acest caz, bărbatul a declarat că substanța îi aparține și era destinată uzului personal.
În ambele cazuri, substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză pentru stabilirea compoziției chimice. Persoanele sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare. Cetățeanul moldovean este documentat pentru păstrarea ilegală a drogurilor, fără scop de înstrăinare.
Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a verifica posibila implicare a altor persoane.



! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.