Vizita președintelui Igor Dodon pe Athos s-a încheiat duminică, 30 august, anunță un portal ortodox de știri din Grecia. Potrivit acestuia, președintele Moldovei a vizitat pentru a 6-a oară consecutiv peninsula și unde s-a rugat „pentru sine și pentru poporul Republicii Moldova”. Vizita în Grecia vine în plină pandemie și în situația în care cetățenii moldoveni nu pot vizita Grecia din cauza restricțiilor impuse de guvernul elen din cauza numărului mare de cazuri de COVID19 în Republica Moldova.
Din informațiile prezentate pe portalul grecesc, Igor Dodon ar fi vizitat cel puțin 3 mănăstiri: Vatopedu, Sf. Pantelimon și Simonos Petras. Vineri, 28 august, șeful statului a ajuns la Vatopedu, una dintre cele mai mari mănăstiri de pe peninsulă, iar aici Igor Dodon a avut o întrevedere cu Arhimandritul Efrem, starețul mănăstirii.
În lipsa informațiilor oficiale, Igor Dodon a mai vizitat alte 2 mănăstiri: Sf. Pantelimon și Simonopetra. Nu se cunoaște alături de cine a vizitat șeful statului lăcașele de cult, în imagini apărând doar vicepreședintele Parlamentului. Vlad Bătrîncea apare într-o bluză albă cu însemnele Asociației Obștești „Iubesc Moldova” creată sub patronajul lui Igor Dodon. În imagini mai apare o persoană în uniformă, dar nu cunoaștem dacă face parte din delegația șefului statului sau nu.
De asemenea, în imagini mai apare încă un tânăr despre care nu cunoaștem dacă face sau nu parte din suita cu care a mers pe Athos.
Un alt popas, șeful statului l-a făcut la Mănăstirea Simonopetra unde s-a întâlnit cu Arhimandritul Essalios.
Nu se cunoaște când va reveni șeful statului. Am solicitat informație de la șefa serviciului de presă, dr deocmdată nu am primit un răspuns.
Vezi aici zdg.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.